Viața de familie

Emisiunea, realizată de Diana Parizianu, își propune să vorbească despre virtuțile familiei creștine ortodoxe. Este un program care se adresează explicit soților și copiilor și care aduce într-un interval unitar mesajul Bisericii către familie, sfaturile duhovnicilor cu privire la viața în familie, discuții cu specialiști despre problemele care pot apărea în viața de familie și propuneri de soluții extrase din Sfânta Scriptură, din operele Sfinților Părinți și din experiența de specialitate a unor psihologi creștini.

Episodes

Nov 3, 2025

53 min

Viața de familie – Emisiunea, realizată de Diana Parizianu, își propune să vorbească despre virtuțile familiei creștine ortodoxe. Este un program care se adresează explicit soților și copiilor și care aduce într-un interval unitar mesajul Bisericii către familie, sfaturile duhovnicilor cu privire la viața în familie, discuții cu specialiști despre problemele care pot apărea în viața de familie și propuneri de soluții extrase din Sfânta Scriptură, din operele Sfinților Părinți și din experiența de specialitate a unor psihologi creștini.

Nov 3, 2025

54 min

52 min

Oct 13, 2025

51 min

Oct 5, 2025

Sep 28, 2025

Sep 21, 2025

Sep 14, 2025

Sep 7, 2025

Aug 29, 2025

© Patriarhia Română - Radio TRINITAS. Toate drepturile rezervate.

Version: 20241125