Viața de familie

Emisiunea, realizată de Diana Parizianu, își propune să vorbească despre virtuțile familiei creștine ortodoxe. Este un program care se adresează explicit soților și copiilor și care aduce într-un interval unitar mesajul Bisericii către familie, sfaturile duhovnicilor cu privire la viața în familie, discuții cu specialiști despre problemele care pot apărea în viața de familie și propuneri de soluții extrase din Sfânta Scriptură, din operele Sfinților Părinți și din experiența de specialitate a unor psihologi creștini.

Episodes

Jan 12, 2026

56 min

Viața de familie – Emisiunea, realizată de Diana Parizianu, își propune să vorbească despre virtuțile familiei creștine ortodoxe. Este un program care se adresează explicit soților și copiilor și care aduce într-un interval unitar mesajul Bisericii către familie, sfaturile duhovnicilor cu privire la viața în familie, discuții cu specialiști despre problemele care pot apărea în viața de familie și propuneri de soluții extrase din Sfânta Scriptură, din operele Sfinților Părinți și din experiența de specialitate a unor psihologi creștini.

Jan 5, 2026

49 min

52 min

Dec 22, 2025

51 min

Dec 14, 2025

50 min

Dec 8, 2025

48 min

Dec 4, 2025

53 min

În preajma zilei de 1 decembrie, Ziua Națională a României, la 2 luni după Conferința Națională Hristocentric de la Palatul Patriarhiei din București, Diana Parizianu vă  invită în emisiunea Viața de familie, la un dialog despre proiectul-pilot Hristocentric, un proiect important pentru țară și familie, demarat anul trecut și care se dorește a fi transformat într-o Asociație profesională națională pentru specialiștii creștin - ortodocși, dar care să aducă și într-o împreună - lucrare duhovnicii și specialiștii în sănătate mintală.
În emisiune vor fi abordare aspecte privind importanța națională a acestui proiect în contextul lumii de astăzi, dar și despre cum se vor folosi concret familiile creștin ortodoxe de această împreună-lucrare dintre duhovnici și specialiști.
Cei 2 invitați prezenți  în studioul Radio Trinitas au fost: Dl. Ministru Ciprian Olinici (Secretar de Stat pentru Culte al Guvernului României, Lector asociat la Facultatea  de Teologie ortodoxă "Justinian Patriarhul" din București, doctor în teologie, jurnalist, psiholog și teolog, fost Director general  al Radio Trinitas și Trinitas TV) și Psih Dr Andreea Cîntărețu (doctor în psihologie, psihoterapeut specialist, psiholog clinician specialist, cu peste 20 de ani de experiență în terapie și consiliere, membru fondator și Director executiv Hristocentric).
Mai multe detalii despre proiectul pilot Hristocentric, pot fi găsite pe site-ul Hristocentric.ro sau pe paginile de Facebook și Instagram, dar și pe canalul de Youtube Hristocentric.

Nov 23, 2025

53 min

Viața de familie – Emisiunea, realizată de Diana Parizianu, își propune să vorbească despre virtuțile familiei creștine ortodoxe. Este un program care se adresează explicit soților și copiilor și care aduce într-un interval unitar mesajul Bisericii către familie, sfaturile duhovnicilor cu privire la viața în familie, discuții cu specialiști despre problemele care pot apărea în viața de familie și propuneri de soluții extrase din Sfânta Scriptură, din operele Sfinților Părinți și din experiența de specialitate a unor psihologi creștini.

Nov 16, 2025

Nov 9, 2025

© Patriarhia Română - Radio TRINITAS. Toate drepturile rezervate.

Version: 20241125